Parte din părerea pe care ne-o formăm despre cei din jur se bazează şi pe modul în care aceştia arată și se îmbracă. Fata cu părul prins în coc şi cămaşă albă este responsabilă și perfecționistă. Domnului la costum îi place senzația de putere. Treaba lui. În orice caz, la fel este și cu site-urile.
Site-ul unei companii este persona ei, modul în care arată și se comunică. Este mai mult decât o carte de vizită, este transpunerea în pixeli a chipului și corpului brandului respectiv. Hai să analizăm site-urile a 5 companii de top din România, care oferă produse de larg consum mediatizate. Mai exact, ce transmit ele și cum ar putea fi îmbunătățite.
Raiffeisen Bank – yellow submarine
Site-ul băncii Raiffeisen te inundă cu informații și te lovește cu galbenul lor aprins, aproape pur (RGB 253/251/8 vs. 255/255/0), folosit din abundență. Aparent, toate categoriile din meniul din stânga cu highlight sunt la fel de importante, apoi avem butonul Căutare, pe locul 2 ca centru de interes și cele 4 bannere din coloana din dreapta cu meritele obținute.
#win: avem datele de contact bine plasate, pe background galben deschis, în stânga, vizibile. Avem cu siguranță mare nevoie de ele fiindcă nu prea ne descurcăm în acest site.
#fail: articolele din Newsfeed-ul central – cui îi pasă de ele? Oamenii care ajung pe site-ul unei bănci de obicei știu ce caută și nu sunt interesați de lucruri noi, vor să ajungă cât mai ușor la ce își doresc, de obicei aplicații utile sau informații despre produse și servicii.
#fail: folosirea galbenului pentru elementele din meniu pentru că le eclipsează pe toate celelalte
#fail: flash-ul din dreapta sus. Calitatea este slabă și suntem în 2015. Lăsați flash-ul să se odihnească în pace.
#fail: Găsiți Internet Banking-ul în mai puțin de 3 secunde. Nu l-ați găsit? Nu e de mirare, fiindcă unul din serviciile cele mai importante pentru userii moderni nu este evidențiat cu galben.
#fail: La ce îmi arată cât e ceasul și care e data? Când toate calculatoarele au așa ceva deja? E ca și când mi-ar scrie în header adresa site-ului.
Care este personalitatea transmisă? Aceea a unei doamne la costum (galben), care vorbește mult și îți atrage atenția la lucrurile pe care ea vrea să le spună, dar care poate pe tine nu te-ar interesa cu adevărat.
Orange – is the new black
Orange are un site destul de modern și jucăuș, însă haotic și obscur în același timp. Când vine vorba de design, unul din cele mai importante lucruri este să fie intuitiv și auto-descriptiv. De pildă, butoanele să semene a butoane și să aibă un text care să îți sugereze ce se află pe pagina unde te trimit. Hai să vedem ce face Orange:
#win: Design flat, culori complementare, meniu sticky, rezoluție widescreen și responsive, un super-cool search.
#fail: Caruselul de sus este static. Cine apasă minusculele săgeți sau puncte să vadă mai multe headere? Poate doar Nimeni.
#fail: Tab-ul Descoperă din meniul de sus. Despre ce e vorba? Nu vreau să apăs pe ceva ce nu știu unde mă va duce. Dacă explodează ceva?
#meh: Au inventat o serie de forme pentru a comunica diferite avantaje alte produselor și serviciilor lor. Până acum toate bune și frumoase:
Însă când le pun în site în felul de mai jos, în acea formă și cu acele copy-uri, îți vine să dai click pe ele și… surpriză. Duc Nicăieri.
Care este personalitatea transmisă? A unui tip de 35 de ani, hipster, care are un job serios, deși e puțin nebun, creativ, control-freak și imprevizibil.
Banca Transilvania – No man’s land
Când ajungi pe site-ul Băncii Transilvania ai impresia că ai ajuns într-un loc pustiu, unde nu e nimeni. Sau mă rog, ai ajuns pe o pajiște însorită unde zburdă niște blugi și o fetiță.
Da, visez la niște informații care să mă ajute și un buton above the fold.
#meh: butonul pentru intrare în platforma de Internet Banking este în poziția corectă – dreapta sus, în locul cel mai vizibil, însă culoarea nu este una care să invite la acțiune. Nu este nici cea mai rea, dar nici cea mai bună. De asemenea, textul de pe el nu este descriptiv. Mă pot loga 24 din 24? Spre deosebire de altă bancă care își închide site-ul la ora 5?
#fail: meniul dublu și meniul negru poziționat deasupra logoului. Fiindcă provoacă confuzie și haos. Unde trebuie să mă uit? Unde găsesc ce mă interesează? Este mai important meniul de sus, fiind pe negru și deasupra logo-ului?
#fail: calculatorul de rate pus pe rochița fetiței. Vouă vi se pare ok?
#fail: sub-paginile care iar te fac să te simți în pustietate.
Care este personalitatea transmisă? A unei doamne de 60 de ani, visătoare, nostalgică după tinerețea pierdută, care bea ceai și se leagănă în balansoar.
Kaufland – catalogul cu oferte din cutia poștală
Site-ul Kaufland are de toate pentru toți. Adaptat sărbătorilor de iarnă, are și el două meniuri și logoul la mijloc, însă față de cazul de mai sus primul meniu este mult mai puțin vizibil decât celălalt, mai subtil, astfel că nu îl concurează.
#win: Caruselul dinamic cu Oferte. Fiindcă asta caută oamenii când ajung pe site-ul unui magazin.
#win: Căutarea unui magazin above the fold, în poziția privilegiată din dreapta.
#meh: Foarte drăguță inima cu steagul românesc, însă de ce nu-mi spune nimic despre ce pot găsi dacă dau click? Am avut curaj totuși să fac asta, așa că vă spun ce găsiți acolo, să vă alung temerile: este vorba de rețete și produse românești. Greu era să spună asta?
#fail: contactul below the fold. L-ar putea pune în locul inimii, ar fi mai util.
Care este personalitatea transmisă? A unui tânăr plin de energie care fuge de colo-colo să rezolve ce are de făcut, ambițios și vorbăreț. Cu puțin ADD.
Dedeman – Mr. Perfect
În această serie a site-urilor celor 5 companii de top din România care comunică în media, site-ul Dedeman iese câștigător.
#win-uri: Design-ul adaptat pentru sărbători, linkul către magazinul online în cel mai vizibil loc posibil – lângă logo, flat design, meniul iese bine în evidență, este descriptiv, are margini rotunjite, așadar e prietenos, avem 3 icon-uri foarte importante în dreapta sus, aveam un slogan frumos pe mijloc, care are legătură cu sărbătorile și imaginea din header, avem prețurile reduse cu roșu (culoarea care iese cel mai bine în evidență), avem butoane simpatice, tot ce vrem. Singurul element care provoacă puțină confuzie este luna – dar o iertăm.
Care este personalitatea transmisă? A unui băiat sau a unei fete, frumoși și deștepți, care știu ce vor, cu experiență, responsabili, de încredere și creativi în același timp. Bravo!
Voi ce părere aveți de site-urile de mai sus sau altele? Așteptăm comentariile voastre pe facebook!
Post-ul Top companii și site-urile lor. Exemple de #win şi #fail. apare prima dată în Ctrl-D.